Istoricul liceului

Written by crisadmin on 12 May 2016.

Liceul Pedagogic “Spiru Haret” se află situat în municipiul Buzău, str. Spiru Haret nr 6. Plasat în zona rezidenţială cea mai frumoasă a oraşului, liceul este una din instituţiile reprezentative pentru învăţământul şi educaţia din judeţul Buzău, atât prin vechimea de 170 de ani, cât şi prin statutul de “formator de formatori”.

Începuturile Şcolii Normale sunt legate de activitatea lui Dionisie Romano ca profesor al Şcolii Naţionale, prima instituţie de învăţământ modern din Buzău. Modernizarea societăţii româneşti nu se putea face fără dezvoltarea învăţământului, iar pentru aceasta era nevoie nu numai de întemeierea de şcoli, ci mai ales de învăţători. Răspunzând acestei nevoi, la 29 aprilie 1838, Eforia Şcoalelor înfiinţează pe lângă Şcoala Naţională din Buzău şi o Şcoală Normală în care îşi încep pregătirea candidaţii de învăţători ce urmau a deveni învăţătorii şcolilor săteşti. Judeţul Buzău s-a aflat între cele patru judeţe ale Ţării Româneşti, alături de Dolj, Gorj şi Mehedinţi, care răspund la iniţiativa Eforiei si care a deschis prima şcoala de pregătire a învăţătorilor, cunoscută sub numele de “şcoala normală de învăţători”. Profesorul şcoalei începătoare din acest oraş arăta într-un raport că şcoala dispunea ca mobilier de doar şase bănci pentru cei 50 de şcolari care frecventau cursurile, iar ca material didactic doar câteva exemplare din tablele citirii, catihis si aritmetică. Menţionăm ca în anul 1835 existau doar 10 bănci. Alături de pregătirea teoretică, candidaţii erau iniţiaţi şi formaţi în spiritul folosirii metodei lancasteriene, modalitate de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ în acel timp, căreia profesorul buzoian i-a adus unele îmbunătăţiri.

Mari eforturi vor depune directorul Dionisie Romano, iar din 1843 înlocuitorul său, profesorul Ion Costinescu, pentru ridicarea unui local corespunzător, lucru întâmplat în 1843, pe locul actualei Şcoli cu clasele I-VIII nr.5, ce poartă numele ctitorului “Episcop Dionisie Romano”. După 1848, timp de trei ani, şcolile au fost închise deoarece erau considerate “focare de răzvrătire”. Şcoala Normală îşi redeschide porţile în anul 1852 şi este orientată spre un învăţământ laico-ştiinţific. Din 1857 forma de pregătire a învăţătorilor prin şcolile normale a fost desfiinţată, iar Legea instrucţiunii publice din 1864 nu a prevăzut şi înfiinţarea unor instituţii pentru formarea învăţătorilor.

La sfârşitul secolului al XIX-lea învăţământul românesc trece prin dese încercări de organizare a structurilor şcolare şi de perfecţionare a conţinutului, în scopul apropierii acestuia de nevoile sociale ale ţării din acea epoca. Aceste tendinţe şi preocupări sunt exprimate de multitudinea legilor şcolare care au fost elaborate, dezbătute în Parlament şi încercările de punerea lor în aplicare.

După 1900 au fost luate măsuri pentru ca învăţământul de toate gradele să răspundă necesităţilor timpului, astfel ca, prin aplicarea, începând cu anul 1901, a modificărilor şi adaptărilor legislaţiei de la sfârşitul secolului XIX, învăţământul a devenit un mijloc eficient de instrucţie şi educaţie.

Referitor la învăţământul normal sunt elaborate instrucţiuni privind organizarea acestor şcoli, durata studiilor, conţinutul învăţământului, statutul profesional şi social al profesorului de şcoală normală şi al învăţătorului. Spiru Haret, de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice, este considerat reorganizatorul întregului învăţământ românesc.

În baza legii asupra învăţământului secundar şi superior din 1898, elaborată de Spiru C. Haret, succesorul conservator al acestuia la conducerea Ministerului Instrucţiunii Publice, înfiinţa în 1899 la Buzău o şcoală normală de fete, deşi organele locale şi nevoile sociale impuneau una de băieţi. în anul 1901, revenind la conducerea ministerului, Spiru Haret hotărăşte desfiinţarea şcolii normale de fete, elevele fiind transferate la laşi, iar în locul acesteia înfiinţează o şcoala normală de băieţi.

Timp de 20 de ani, de la 1899 până la 1921, Şcoala Normală din Buzău şi-a desfăşurat activitatea principală în localul Seminarului de pe lângă Episcopie, construit în 1838. Această situaţie a determinat organele locale la eforturi şi căutări care îşi vor găsi rezolvarea în 1912, când directorul şcolii, Constantin Tomulescu, a izbutit să obţină un teren cu o suprafaţă de 13 ha. Era situat la marginea oraşului, corespunzător unei hotărâri a ministerului din 1866, care stabilea ca toate şcolile normale sa fie construite la câmp, în afara oraşului, spre a fi putea dotate cu pământ necesar practicii agricole a normaliştilor. Piatra fundamentală s-a pus în anul 1913, în prezenta ministrului C. C. Disescu, planul construcţiei aparţinând arhitecţilor N. Stănescu şi I. Vulcan din Bucureşti. Din cauza lipsei de solicitudine a guvernanţilor şi apoi din cauza evenimentelor politice şi militare, lucrările au mers greu, cu întreruperi dese, până în 1925, fără a mai pune la socoteală amfiteatrul, terminat abia in 1965.

Şcoala normală de băieţi din Buzău a fost căutată de copii de la ţara, din judeţul Buzău şi din alte judeţe apropiate: Putna, Prahova, Brăila, sau mai îndepărtate: Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, pentru pregătirea temeinică ce le-o asigura.

După absolvire, normaliştii urmau să lucreze ca învăţători în şcolile rurale şi urbane, în spiritul haretist în care erau pregătiţi, de ridicare economică şi sociala, de culturalizare a satelor, prin răspândirea ştiinţei de carte, a culturii şi prin exemplul personal în organizarea gospodăriei ţărăneşti.

Situaţia la învăţătură a elevilor şcolii normale din Buzău a fost pozitiv influenţată de selecţionarea riguroasă de la admitere şi de simplitatea planului de învăţământ, fără limbi străine şi studii ştiinţifice aprofundate. Pe de altă parte, elevii veneau aici la 14 ani şi prin dispensă chiar la 15, 16 ani, uneori după ce făceau câteva clase de liceu, deci cu un anumit nivel de cunoştinţe şi capacitate intelectuală formată. De asemenea, nu se admitea repetenţia în clasa I, ceea ce însemna o a doua selecţionare a celor în cauză, după admitere.

Preocuparea pentru formarea viitorului învăţător în spirit haretist se exprima şi în angajarea acestora într-o bogată activitate extraşcolară. Ansamblurile muzicale, corale şi fanfara au susţinut serbări şcolare periodice, din două în două săptămâni, intrate deja în tradiţia culturală a şcolii. Cu toate greutăţile materiale şi difîcultăţile de transport,excursiile se bucurau de o mare atenţie. Ele se realizau în diferite localităţi ale ţării, inclusiv în provinciile româneşti aflate sub ocupaţie străină..

Proveniţi în cea mai mare parte din rândurile ţărănimii şi cunoscând îndeaproape exploatarea nemiloasă în care trăiau locuitorii satelor, educaţi în spiritul democraţiei libere, haretiste, al dragostei pentru cei oropsiţi, învăţătorii buzoieni, ca de altfel majoritatea învăţătorilor din alte judeţe, au fost sensibili la suferinţele şi aspiraţiile ţărăneşti. Evenimentele din 1907 consemnează prezenţa activă a multor învăţători la organizarea şi desfăşurarea răscoalei, motiv pentru care au fost arestaţi, supuşi persecuţiei ca instigatori ai ordinii publice, învinuiri ce s-au abătut, deopotrivă, asupra şcolii normale şi ministrului Spiru Haret. Concepţia teoretică şi practică haretiană privind organizarea învăţământului românesc s-a dovedit valoroasă, influenţând decenii de-a rândul învăţământul normal-pedagogic buzoian. Ca un omagiu adus cărturarului şi omului şcolii, începând cu anul 1914, la numai doi ani de la moartea sa, şcoala din Buzău îi poartă numele, iar în l925 s-a luat iniţiativa ridicării unui bust în faţa şcolii. Dezvelit la 25 iunie 1939, în parcul din fata şcolii, bustul lui Spiru C. Haret, opera profesorului universitar în silvicultură, Emil Negulescu, fiul institutorului şi directorul Şcolii primare nr.3, Gabriel Negulescu, străjuieşte şi astăzi asupra ctitoriei sale.

În cadrul şcolii a funcţionat şi Şcoala de Aplicaţie (clasele I-IV), unde făceau practica viitorii învăţători. Iniţial, şi-a desfăşurat activitatea într-un local cu chirie din strada Unirii nr. 71, iar din 1929 în localul Şcolii Normale.

O tradiţie mai scurtă a avut, la Buzău, Şcoala Normala de fete. Întemeiată în 1899, apoi desfiinţată, în 1901, prin decizia nr.33.872/25 iunie 1901 a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, a fost reînfiinţată în anul 1919 (director Alexandrina Mărăcineanu) şi a funcţionat în localul Şcolii primare nr.2 de băieţi. Între anii 1920-1925, şi-a desfăşurat activitatea la Liceul “Al. Haşdeu”, iar între anii 1925-1937 în internatul “Ion Marghiloman” de pe strada Mihai Bravu. De la 1 septembrie 1937, Şcoala Normala de fete s-a mutat în localul propriu de pe bulevardul I. C. Brătianu (astăzi sediul Muzeului Judeţean Buzău)

Şcoala Normală de băieţi a rămas până în 1948 o şcoală închisă, nefiind asimilată ciclului liceal, însă absolvenţii săi au făcut întotdeauna cinste învăţământului românesc. In perioada 1914-1948 au absolvit 33 de serii cu un total de 1329 de învăţători, acestora li se pot adăuga 750 de învăţători calificaţi prin cursurile de vară şi 100 de seminarişti care au obţinut atestatul de învăţători.

In 1954 cele două şcoli normale vor fuziona, devenind Şcoală Pedagogica de patru ani. Între 1957-1967 durata studiilor este fluctuantă (cinci-şase ani), pentru ca din 1967 să se transforme în Liceu Pedagogic cu durata de cinci, apoi patru ani. Din 1966, alături de specializarea învăţător s-a adăugat specializarea educatoare. Până în 1989 au fost pregătite 3532 de cadre didactice pentru şcolile şi grădiniţele din judeţul Buzău şi cele limitrofe.

Începând cu anul şcolar 1999/2000 unitatea se numeşte din nou Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, dar în acelaşi an se desfiinţează specializarea învăţător-educatoare şi se introduc noi specializări: instructor – animator, bibliotecar – documentarist, pedagog şcolar cu durată de şcolarizare de 4 ani. Din anul şcolar 2003/2004, specializarea învăţător – educatoare a fost scoasă definitiv din planul de şcolarizare, urmând ca pregătirea viitorilor dascăli de ciclu primar să se facă prin studii superioare.

Între anii 2007-2012 conducerea liceului a depus eforturi serioase pentru menţinerea profilului pedagogic, în condiţiile în care specializările instructor-animator, pedagog şcolar şi bibliotecar-documentarist, ce au fost formate în acest timp ca personal didactic auxiliar, erau foarte puţin căutate pe piaţa muncii. Prin mobilizarea tuturor colegiilor şi liceelor pedagogice din ţară, constituite în anul 2011 în Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice, s-a urmărit revenirea la specializarea consacrată a profilului, cea de învăţător-educatoare, ce a confirmat prin calitatea pregătirii faima şi prestigiul învăţământului pedagogic românesc. Acest obiectiv a fost atins parţial în 2009 şi, sperăm definitiv, prin OUG 92/12 decembrie 2012,ce a modificat Legea Educaţiei Naţionale din 2010, datorită sprijinului salutar al d-nei ministru Ecaterina Andronescu.

Pe lângă filiera vocaţională, profil pedagogic, cu specializările învăţător-educatoare şi Instructor educaţie extraşcolară, liceul a avut în planul de şcolarizare, încă din 1990, şi filiera teoretică, profil uman, cu specializarea filologie.Începând cu anul 1995 a fost introdus în planul de şcolarizare şi profilul real, cu specializarea matematică-informatică , iar din anul şcolar 2008/2009, la filiera teoretică, profil uman s-a adăugat prin autorizarea de către ARACIP şi specializarea ştiinţe-sociale, din anul școlar 2013-2014.